În lumea satului tradițional, tradiția are un caracter normativ. Cu ajutorul său sunt organizate și interpretate evenimentele din viața de zi cu zi a oamenilor, are rolul de a defini și explica universul în care oamenii trăiesc. Cum în ultimii 100 de ani satul a suferit schimbări majore în mai multe valuri (războaie mondiale, colectivizare, globalizare), s-au produs schimbări și în rolul tradițiilor populare și în aprecierea acestuia. Tradițiile au pierdut caracterul lor normativ, au devenit lipsite de consistență, de esență și au fost transpuse în lumea festivă a serbărilor școlare și a diferitelor festivaluri folclorice.

Astfel, deși obiceiurile populare locale reprezintă o adevărată bogăţie a patrimoniului cultural local, în acelaşi timp sunt permanent ameninţate de efectele negative ale globalizării. De aceea, din universul bogat a acestor obiceiuri s-au păstrat numai cele strict legate de sărbătorile creştine, dar și acestea au suferit transformări. Obiceiurile legate de sărbătorile religioase și de peste an care încă se mai păstrează sunt următoarele: urarea de anul nou și pocnitul cu biciul, fărșangul,  împodobirea porților fetelor nemăritate cu crengi de brad cu flori din hârtie creponată în sâmbăta mare a Paştelui, furtul porților și stropirea cu rumeguș a curților fetelor în sâmbăta mare a Paştelui, vopsitul de ouă cu ocazia sărbătorilor pascale, stropitul în a doua zi a Paștelui, colindatul în ajunul crăciunului, împodobirea bradului de crăciun, viflaimul.