Biserica ortodoxă de lemn
Deşi nu este cunoscută o dată exactă a edificării bisericii ortodoxe de lemn din localitatea Păcureni cu hramul Sf. Arhangheli, se crede că a fost adusă de la Chinari la începutul anilor 1800. Biserica înscrie un plan dreptunghiular simplu, cu absida pătrată, ușor trapezoidală, decroșată, un tip străbun, întâlnit în mai toate zonele țării. Valoarea artistică este dată de cele două intrări. Intrarea în pronaos de pe latura sudică este demarcată de un ancadrament bogat decorat (frânghia, dinte de lup, triunghiul de cruce, pomul vieții, crucea), elemente ce se repetă și la intrarea dintre pronaos și naos. Deasupra pronaosului se înalță turnul clopotniță, realizat mai târziu.




