Cripta Teleki

Cripta Teleki din Gorneşti a fost construită în 1764 în stil baroc în imediata vecinătate a bisericii reformate, pe partea estică a acestuia. Cripta are formă dreptunghiulară cu localizare sud-nord și cu un acoperiș în două ape. Intrarea se face dinspre partea estică a edificiului. Cripta a fost abandonată de familie și dăruită bisericii reformate, care a folosit drept hambar. În secolul al XX-lea clădirea a fost renovată și transformată în capelă.

Noua criptă a familiei a fost construită în 1886. Aflată pe un deal în apropierea satului, la o distanță considerabilă de palat, cripta este o clădire cu fațadă triunghiulară, aflată într-un pâlc de copaci. Șase trepte duc la ușa încadrată de un fronton de marmură albă cu două capiteluri corintice ce încadrează inscripția: [în mormânt nu există durere, nu există viață]. Cripta a fost construită la 10 ani după moartea contelui Teleki Domokos, probabil din inițiativa soției fiului său Géza (1850–1882), contesa Margit Bethlen de Bethlen (1858–1929).